În atenția beneficiarilor de facilități la transportul public local de călători!

 

În atenția beneficiarilor de facilități la transportul public local de călători!

În perioada 22 iunie – 17 iulie 2026, la Casa de Cultură, se vor distribui abonamentele gratuite pentru transportul public local valabile în lunile iulie, august și septembrie ale anului curent.

Distribuirea se va face de luni până vineri între orele 07.00 – 14.00.

Pentru a se evita aglomerațiile distribuirea se va efectua, ca de obicei, pe litere, după următoarea programare:

22 şi 23 iunie – literele A, B, C

24 şi 25 iunie – literele D, E, F, G, H, I, J, K

26 şi 29 iunie – litera M

30 iunie – literele L, N, R, O

1 și 2 iulie – litera P

3 şi 6 iulie – literele S şi Ş

7, 8 şi 9 iulie – literele T, Ţ, U, V şi Z

În perioada 10 – 17 iulie – toate literele

Beneficiază de călătorii gratuite cu mijloacele de transport în comun pe raza municipiului Hunedoara pensionarii (cu venituri sub 2.945 lei pe lună), persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii ori asistenţii personali ai acestora, persoanele fără venit, refugiaţii, veteranii de război şi văduvele acestora, revoluţionarii şi foştii deţinuţi politici. Aceste facilităţi sunt acordate în baza hotărârii Consiliului Local nr. 537/ 2023 (disponibilă aici: https://tinyurl.com/mvc449hw ), modificată prin HCL nr. 52/2024 (pe care o puteţi consulta aici:https://tinyurl.com/4h7x8vc7 )



SHARE
    Blogger Comment
    Facebook Comment